Howard Webb este unul dintre cei mai renumiți arbitri din fotbalul mondial, de mulți îndrăgit, de mulți considerat părtinitor, dar foarte respectat totuși.
Webb s-a retras din arbitraj în 2014, după 25 de ani. Howard Webb a vorbit despre unul dintre momentele controversate ale carierei sale, la un meci din Premier League.
Se întâmpla în 2009, când Manchester United se lupta la titlu și avea un meci greu cu Tottenham. Howard Webb a fost la centru la meciul direct dintre cele două, iar United era condusă cu 2-0 de Tottenham, moment în care a fluierat un penalty inexistent pentru diavolii roșii.
“L-am văzut pe Carrick că a ajuns primul la balon, apoi că portarul lui Tottenham, Gomes l-a atins. A fost usșr să fluier. Așteptam protestele obișnuite pe care le vedem din partea fotbaliștilor, însă nu mă așteptam la privirea umbrită a lui Gomes.
În câteva secunde am realizat că am greșit, însă mi-am păstrat decizia. Nu știam la ce am greșit, însă știam că nu este ceva bine. Voiam ca Ronaldo să rateze penalty-ul”, a povestit Webb pentru Marca.
Cristiano Ronaldo a marcat din penalty, iar Manchester United a întors scorul și a câștigt cu 5-2. United a ieșit campioană la finalul acelui sezon, cu 4 puncte în fața lui Liverpool.
Momentul îl găsești la secunda 36.