in

A scris asta cum juca si fotbal: cu inima si zambetul pe buze! Ronaldinho si o scrisoare geniala

Nu cred ca exista suporter de fotbal care sa-l urasca pe Ronaldinho, indiferent cu ce echipa tine. Nu ai cum sa nu-l iubesti pe dintos. Multi s-au indragostit de fotbal datorita lui. Juca mereu cu zmbetul pe buze si cu inima. Cu inima a scris si o scrisoare pentru…Roanldiho mai tanar, din trecut.

Din inima, cu sufletul pe tava, cu zambetul pe buze. Fix asa sunt randurile de mai jos.

„Dragă Ronaldinho din trecut, 
Dacă m-aș întâlni cu tine când ești mai mic, singurul sfat pe care ți l-aș da, ar fi: Fă așa cum simți. Fii liber. Ascultă muzica. Ăsta e singurul fel în care vrei să-ți trăiești viața.

O să joci pentru Brazilia și asta îți va schimba viața. Pe neașteptate, uși despre care nici nu știai că există îți vor fi deschise. O să te gândești că vrei să joci în Europa, unde mulți dintre eroii tăi au plecat să-și demonstreze lor ce sunt în stare.

Ronaldo îți va povesti despre viața la Barcelona. O să te uiți la trofeele lui, la Balonul de Aur, la cupele câștigate cu echipa. Brusc, pe loc, o să vrei și tu să faci istorie. O să începi să visezi mai mult decât Gremio. În 2001 o să semnezi cu Paris Saint German.

Cum să-ți spun eu ție, copil născut într-o casă de lemn din favelă cum va fi viața ta în Europa? E imposibil. Nu vei înțelege, nici dacă îți spun eu cu lux de amănunte. Din momentul în care pleci din Paris, apoi Barca, apoi Milan, totul, absolut totul va merge pe repede înainte. Foarte repede!

O parte din presa din Europa nu va înțelege stilul tău de joc. Nu vor înțelege de ce naiba zâmbești nonstop. 

Păi, zâmbești pentru că fotbalul e fun.
De ce să fii serios?
Obiectivul tău e să răspândești bucurie.
O să-ți spun din nou: FII CREATIV 1-0 FII CALCULAT.

Rămâi liber și o să aduci Cupa Mondială pentru Brazilia.
Rămâi liber și o să câștigi Champions League, Serie A, La Liga.
Rămâi liber și o să câștigi Balonul de Aur

Dar, lucrul de care vei fi cel  mai mândru, este faptul c-o să schimbi fotbalul pentru Barcelona, prin stilul tău de joc. Când o să ajungi acolo, Real Madrid va fi cea mai puternică echipă din Spania. Când vei pleca de acolo, copiii vor visa să joace „cum joacă Barcelona!”.

Ascultă-mă bine, până la capăt. Rolul tău este mult mai mare decât ce faci pe teren.

La Barcelona, vei auzi de acest copil de la echipa de juniori. Poartă numărul 10 ca și tine. E micuț ca și tine. Se joacă cu mingea ca și tine Tu și colegii tăi veți merge să-l vedeți cum joacă pentru echipa de juniori și în momentul acela vei ști că va ajunge mai mult decât un mare fotbalist. Copilul ăsta e diferit. Numele lui e Leo Messi.

O să le spui antrenorilor să ți-l aducă să joace cu tine, la seniori. Când o să vină, fotbaliștii de la Barca vor vorbi despre el cum au vorbit fotbaliștii brazilieni despre tine.

Vreau să-i dai un singur sfat. Unul.
Spune-i așa: „Joacă cu fericire! Fii liber. Joacă-te pur și simplu!”

Chiar și când vei pleca, fotbalul liber va continua să trăiască prin Messi.

Multe lucruri se vor întâmpla în viața ta. Și bune, și rele. Dar tot ce se va întâmpla, îi vei datora asta fotbalului. Când oamenii se vor îndoi de stilul tău de joc sau de ce râzi și când pierzi un meci, vreau să-ți amintești un singur lucru.

Când tatăl tău a plecat de pe acest pământ, nu vei avea niciun filmuleț cu el. Familia ta nu are atât de mulți bani. Așa că nu aveți o cameră video. Nu vei mai putea să-l auzi pe tatăl tău niciodată cum râde, cum vorbește.

Dar, pe lângă lucrurile materiale, e un singur lucru pe care trebuie să nu-l uiți. E o poză cu tine și cu el jucând fotbal împreună. Tu zâmbești, ești fericit cu mingea la picior. El e fericit că te vede.

Când banii vor veni, presiunea, criticile – RĂMÂI LIBER!

Joacă așa cum ți-a spus el că se joacă fotbalul.

JOACĂ-TE CU MINGEA!”

– Ronaldinho și rândurile lui din The Players Tribune

Scris de Ultima Faza

Visul lui Sancho. “Il priveam pe Ronaldinho si spuneam: Wow! Vreau sa fiu ca el intr-o buna zi!”

“Vreau sa fie clar! Nu am simptome, nu am virusul!” Florin Andone despre starea lui de sanatate