Nu-i ușor să pierzi 14 milioane de $, dar aparent nici greu. Fostul jucător de la Juventus, Fabian O`Neil a simțit-o pe propria piele.
Acesta a jucat în Italia la Juventus, Cagliari și Perugia, și totodată a evoluat câteva meciuri pentru naționala țării sale, Uruguay.
Din păcate pentru el, din cauza problemelor cu alcoolul, cariera sa s-a încheiat prematur. Acesta spune:
“În total, am avut 14 milioane de dolari și am pierdut totul. Am avut tone de prieteni și astăzi trăiesc cu o duzină de vagabonzi ca mine, ne ajutăm reciproc. Dar nu mă deranjează să fiu sărac, nu am vrut niciodată să fiu bogat”.
„Am destui bani ca să-mi cumpăr o băutură. Pot mânca orez cu ouă, este foarte bine. Alcool, cai lenți, femei rapide și multe pariuri, de aceea nu mi-a mai rămas nimic”, a spus O’Neill pentru El Pais, citat de DigiSport.
„Vreau să continui să trăiesc așa, nu vreau să fiu lângă oameni bogați. Nu mi-am dorit niciodată asta. Din fericire mai există moralitate în lume, oameni care au văzut că am probleme și m-au ajutat”, a mai spus el.
La ora actuală, pentru a continua să aibă din ce să trăiască, O’Neill este vânzător într-un magazin alimentar din Paso De Los Toros, orașul său natal din Uruguay.