În Rusia e un scandal imens dupa meciul Spartak Moscova – Sochi, încheiat 2-2. Spartak a condus încă din minutul 10 cu 2-0, dar a fost egalată după ce a primit două penalty-uri în minutele 15 și 90.
Patronul lui Spartak Moscova, Leonid Fedun, a luat foc după meci și a cerut ca arbitrul partidei, Vasily Kazartsev, să fie testat cu detectorul de minciuni. Mai mult de atât, Fedun amenință cu retragerea echipei sale din campionat.
“Nu îmi trebuie sprijinul nimănui. O să anunț în scurt timp că ne retragem din campionat. Să îi lăsăm să joace fără noi. Nu mai vreau să facem parte din circul ăsta, nu mai vreau să îmi stric banii pe așa ceva. Dacă Spartak nu e dorită, atunci așa să fie”, a spus Fedun la scurt timp după încheierea meciului.
Administratorul contului de Twitter al echipei a avut și el o postare amuzantă după meci.
Președintele Federației de Fotbal din Rusia nu a rămas imasibil la amenințările celor de la Spartak Moscova. Sergei Pryadkin a spus într-un interviu că nu și-ar putea imagina fotbalul din Rusia fără Spartak Moscova, echipă care are în palmares 22 de titluri de campioană și e cea mai titrată echipă din Rusia.
Sergei Pryadkin i-a îndemnat pe șefii lui Spartak să depună un apel și să conteste rezultatul meciului, în loc să amenințe cu retragerea din campionat.