Meciul cu Irlanda de Nord dureaza de 35 de ani si nu se va termina niciodata! Noua Nationala condusa de Mirel Radoi are nevoie de un succes in fata nord-irlandezilor, dar nu vom putea vorbi niciodata de razbunare. Esecul din ’85 a lasat Romania in fata televizorului, cu antena conectata la televiziunea bulgara, pentru a urmari Mondialul mexican! Este o rana care nu se va cicatriza…
16 octombrie 1985, Stadionul “23 August” Bucuresti – Preliminarii CM 1986
Romania – Irlanda de Nord 0-1
A fost ziua in care Gheorghe Hagi a purtat pentru prima data banderola de capitan! Avea 20 de ani si 253 de zile. Apoi a ajuns sa detina recordul numarului de banderole la Nationala – 65.
La meciul din urma cu 35 de ani, a absentat capitanul traditional, Costica Stefanescu, suspendat pentru cumul de cartonase galbene. Selectionerul de atunci, Mircea Lucescu, nu i-a dat banderola lui Laszlo Boloni, cel pe care l-a considerat, intotdeauna, “capitanul din teren, jucatorul care punea in practica indicatiile antrenorului”. A facut o mutare speciala: Hagi, capitan! De ce? “Pentru a-l responsabiliza mai mult”, a fost explicatia lui Lucescu.
“Aveam emotii cand am intrat pe teren, deoarece in spatele meu erau Boloni, Lung, Gino (n.r. – Iorgulescu) si Iovan” – Gheorghe Hagi
Impotriva nord-irlandezilor, Hagi n-a fost in apele sale. Multe personalitati din fotbal au considerat ca Lucescu a gresit. Practic, Hagi a fost coplesit de responsabilitatea banderolei.
“Stiam dinainte. Nea Mircea mi-a spus dupa meciul cu Anglia, a stat cu mine de vorba acasa si mi-a zis ca o sa ma bage capitan. Stiam, nu a fost o surpriza pentru mine. Sa zicem doar ca surpriza a fost pozitia mea din teren din prima repriza, cand am jucat mai mult in dreapta, extrema dreapta” – Gheorghe Hagi, declaratie data pentru “DigiSport”, in urma cu mai multi ani