Ultima Faza
Brazilia a pus esecul castigarii Cupei Mondiale din 1950 pe umerii portarului Moacyr Barbosa. La inmormantarea sa au fost prezente 50 de persoane, dar nimeni din fotbalul brazilian!
”Cea mai mare trauma din istoria sportului brazilian”, asa cum a comentat ziarul ”O Globo”, s-a inregistrat pe 16 iulie 1950. Uruguay a invins cu 2-1 Brazilia si a castigat Cupa Mondiala.
A fost o mare surpriza: o tara cu 3,2 milione de locuitori a reusit sa puna la podea un colos, care avea 55 de milioane de oameni. Nationala Auriverde avea nevoie doar de un egal pentru a deveni, in premiera, campioana mondiala.
Brazilienii au condus cu 1-0, dupa golul lui Friaca, dar “celestii” au intors meciul prin reusitele lui Schiaffino si Ghiggia. Brazilia a pus esecul pe umerii portarului Moacyr Barbosa.
Despre Barbosa se spune si acum ca este ”omul care a facut Brazilia sa planga”. In 2000, la inmormantarea sa, au fost prezenti doar 50 de oameni, membrii ai familiei sale. Nimeni din fotbal! A doua zi, un ziar brazilian a notat: ”A doua moarte pentru Barbosa”.
„Condamnatul” Moacyr Barbosa si fiica sa, Tereza
Efectiv, Moacyr murise cu o jumatate de secol inainte. Devenise practic un paria in tara sa. In 1993 a dat o declaratie sfasietoare: “In Brazilia, cea mai mare pedeapsa pentru o crima este de 30 de ani. De peste 43 de ani platesc pentru o crima pe care n-am comis-o”.
Un alt episod socant… Moacyr a dorit sa incurajeze Selecao la Mondialul din ’94, pe care Brazilia avea sa-l castige. N-a fost lasat sa intre in cantonamentul Braziliei din Statele Unite, de teama sa nu poarte ghinion!
In 2000, cu cateva zile inaintea decesului, fostul portar le-a trimis un mesaj celor care l-au osandit: ”Daca nu as fi avut puterea sa ma abtin de fiecare data, as fi fost de mult la inchisoare sau la cimitir”.
Dupa finala, Obdulio Varela, capitanul Uruguay-ului, a iesit prin barurile din Rio de Janeiro. Nu pentru distractie! Ci pentru a vorbi la o bere cu fanii brazilieni! Le-a spus jurnalistilor din Brazilia, care-l insoteau: ”Pur si simplu s-a intamplat. Nu mi-a placut sa vad 200.000 de oameni tristi pe Maracana. Nu mi-a placut sa vad Rio in intuneric si fara al sau carnaval. Dar, asa e viata. Sunt campion, dar lipseste bucuria. Am reusit sa furam titlul Braziliei. Lucruri de genul asta se intampla doar o data in viata”.
Dupa esecul in fata Uruguay-ului, in Brazilia s-au proclamat trei zile de doliu national. Au fost raportate 34 de sinucideri si 56 de decese, in urma unor stopuri cardiace. Iar fundasul Danilo a cazut intr-o depresie profunda si a incercat sa-si curme viata.
Scriitorul si jurnalistul Carlos Heitor Cony a notat intr-un editorial: ”Am incetat sa mai cred in Dumnezeu in ziua in care Brazilia a pierdut Cupa Mondiala pe Maracana”.
Jose Lins do Rego a scris in ”Jornal dos Sports”: ”Am vazut oameni avand capetele plecate, lacrimi in ochi, fara cuvinte, cum paraseau scena ca dupa inmormantarea tatalui iubit. Am vazut un popor invins si, mai mult decat invins, fara speranta. Asta m-a durut!”.
Celebrul ziarist Mario Filho, cel al carui nume avea sa fie dat stadionului Maracana, a completat tragedia braziliana: ”Orasul si-a inchis toate ferestrele, era cufundat in doliu. Era ca si cum fiecare brazilian si-ar fi pierdut o persoana draga. Mai rau decat atat, era ca si cum fiecare brazilian si-ar fi pierdut onoarea si demnitatea. Prin urmare, multi au jurat ca din ziua de 16 iulie 1950 nu vor mai merge pe stadion, la fotbal”. A fost o zi blestemata.
Cosmarul de pe Maracana i-a facut pe multi brazilieni sa faca o paralela sumbra cu dezastrul nipon de la Hiroshima.
Regizorul Roberto Muylaert a turnat un film in care a facut din aceasta drama o conexiune cu asasinarea presedintelui american Kennedy. Practic, Brazilia fusese ”impuscata” de piciorul lui Alcides Ghiggia, in fata a 199.000 de spectatori!
Sursa Eusunt12
