Olimpiu Moruțan (21 de ani) a dezvăluit că visul său este să ajungă în campionatul Spaniei. Mijlocașul FCSB-ului este conștient însă că mai are mult de muncă până la următorul său pas din carieră.
Moruțan se pregătește pentru meciul decisiv al naționalei de tineret a României, împotriva Danemarcei, programat pe 17 noiembrie (ora 20:30).
“Tricolorii mici”, pregătiți de Adrian Mutu, au nevoie de o victorie ca să-și asigure calificarea la Campionatul European U21 de anul viitor.
Moruțan: “Îmi place campionatul Spaniei!”
Într-un interviu oferit pentru FRF TV, Moruțan a vorbit despre următorul său pas din carieră. Tânărul mijlocaș visează la un transfer în La Liga, campionat în care crede că s-ar adapta repede datorită stilului bazat mai mult pe tehnică:
“Sincer, nu m-am gândit vreodată la ce făceam dacă nu ajungeam fotbalist. Tot timpul aveam în cap acest gând, să joc la cele mai bune echipe din România. Visul mi s-a îndeplinit!
În cazul unui transfer, cred că în Spania mi s-ar potrivi foarte bine, dar nu depinde de mine. O să vedem pe viitor unde o să ajung. Îmi place acolo pentru că e mai mult pe tehnică, pasare şi un joc mai puţin pe forţă.”, a spus Moruțan, pentru FRF.TV
România U21 are nevoie de o victorie în fața Danemarcei, la Ploiești, pentru a obține calificarea directă la turneul final de pe locul secund al grupei.
“Tricolorii mici” nu mai pot încheia pe primul loc în grupa lor de calificare. Danemarca, ultima adversară din această campanie, este lider cu 6 puncte peste naționala lui Mutu.
Clasamentul grupei României U21:
- Danemarca U21 25p
- România U21 19p
- Ucraina U21 10p
- Finlanda U21 10p
- Irlanda de Nord U21 9p
- Malta U21 1p