Naționala României a obținut un punct pe terenul Irlandei de Nord, scor 1-1, în ultima etapă din Liga Națiunilor.
“Tricolorii” aveau nevoie de un rezultat mai bun decât cel al Rusiei din meciul cu Serbia pentru a-și asigura locul în Urna a 2-a la tragerea la sorți pentru preliminariile Campionatului Mondial.
Iar trupa lui Rădoi și-a îndeplinit obiectivul, în ciuda faptului că jocul din această seară a fost mai mult decât modest în cea mai mare parte a meciului. Cu punctul de la Belfast, România a trecut în clasamanentul UEFA peste Rusia, care a fost demolată de Serbia, scor 0-5.
CITEȘTI ȘI: “Rămâi la națională după această campanie?”. Răspunsul lui Mirel Rădoi
Marica, o nouă replică pentru Alibec, după Irlanda de Nord – România 1-1
Ciprian Marica a avut o nouă replică acidă la adresa lui Denis Alibec, la finalul meciului de la Belfast. Scandalul dintre cei doi a început chiar la partida tur dintre cele două naționale, disputată la București.
Astăzi, fostul atacant al naționalei României l-a criticat pe Alibec pentru că a fost lipsit de energie și n-a ajutat pe faza de construcție:
“Alibec nu a fost în joc. Cu nădragii în jos, parcă era în reluare, sincer. N-a adus nimic constructiv astăzi, n-a ținut de minge, n-a plecat pe spații libere. N-a avut nici cine să-i paseze. Nistor și Marin n-au verticalizat și n-au căutat o pasă decisivă către Alibec. Îi lipsește Budescu. Fără Budescu, Alibec nu e el însuși.
N-am nimic cu nimeni, dar mă neliniștește jocul naționalei. Nu văd un progres. Sistemul cu 3 fundași e neînțeles. Camora și Crețu n-au intrat o dată în centru. Aș minți să spun că îmi place jocul naționalei. Sunt nemulțumit și trist pentu ratarea calificării la Euro. Jocul nu îmi dă speranțe, căutăm soluții, dar nu îmi place cum arată.”, a declarat Ciprian Marica, pentru ProTV.