Probleme mari si pe “Camp Nou”, nu doar la Paris! Frustrarea Barcelonei a scos la iveala o versiune urata a fotbalistului Jordi Alba.
Conform cotidianului “Marca”, pe imaginile emise de postul Movistar+ s-a auzit cand fundasul formatiei blaugrana l-a insultat pe Tobias Stieler, arbitrul meciului cu Juventus, scor 0-3, din Champions League. “Cat de rau esti, ticalosule!” – a fost reactia lui Jordi Alba, dupa primirea unui cartonas galben, in minutul 27.
La pauza, pe tunelul vestiarelor, Jordi Alba i-a cerut scuze lui Stieler. Arbitrul german le-a acceptat.
Insa, la finalul meciului a fost randul antrenorului Ronald Koeman sa-l atace pe Stieler. In timp ce ii strangea mana arbitrului german, olandezul i-a spus pe un ton ironic: “Ai prieteni buni in Italia!”. Durere mare la Barcelona, de nesuportat…