RB Leipzig a invins PSG, scor 2-1, in grupele Champions League. A fost pentru prima data in istoria competitiei cand un club din Bundesliga a inceput un meci fara a avea in echipa de start niciun jucator german!
Este adevarat ca Vilmos Orban a vazut lumina zilei, in 1992, la Kaiserslautern, in Germania. Totusi, fundasul de la Leipzig s-a nascut din parinti maghiari. Orban are dubla cetatenie, maghiara si germana, si joaca pentru nationala Ungariei.
RB Leipzig – Echipa de start din meciul cu PSG
Peter Gulacsi (Ungaria) – Ibrahima Konate (Franta), Dayotchanculla Upamecano (Franta), Vilmos Orban (Ungaria) – Nordi Mukiele (Franta), Marcel Sabitzer (Austria), Amadou Haidara (Mali), Jose Angelino (Spania) – Christopher Nkunku (Franta), Daniel Olmo (Spania), Emil Forsberg (Suedia)
Antrenorul Julian Nagelsmann a folosit in “11”-le de start jucatori din sase tari.
O alta ciudatenie a partidei din Germania: gazdele au avut in formula de start mai multi jucatori francezi decat formatia pariziana! Pentru Leipzig au jucat francezii Konate, Upamecano, Mukiele si Nkunku, in timp ce la PSG au fost pe teren, din primul minut, doar doi jucatori – Presnel Kimpembe si Layvin Kurzawa.
In schimb, germanii au avut o reprezentare de 100% pe cele doua banci tehnice: Nagelsmann la Leipzig, respectiv Thomas Tuchel la PSG.