Pep Guardiola este managerul cu cel mai mare succes din istoria Barcelonei. La opt ani de la plecarea sa de pe “Camp Nou”, clubul blaugrana va fi antrenat de Ronald Koeman, cel care a avut rolul de a proteja cariera tanarului jucator Pep Guardiola!
Ronald si Pep sunt sunt sub influenta marelui disparut Johan Cruyff. Ziarul englez “The Mirror” a publicat o poveste despre cat de important a fost Koeman in cariera lui Guardiola, in perioada petrecuta ca jucator la Barcelona.
“Intr-o zi, Cruyff m-a luat la antrenamentul grupelor de juniori de la Academie. Mi-a aratat un pusti, pe care el il vedea in scurt timp la echipa mare. Mi l-a descris ca pe un baiat inteligent, care gandeste rapid, dar care are nevoie de un jucator experimentat care sa aiba grija de el. Mi-a spus clar ca voi fi tutorele lui. Trebuia sa-l ajut sa se dezvolte si aveam datoria sa-l invat fotbalul jucat in stil olandez” – Ronald Koeman
Noul antrenor al Barcelonei a povestit ca el l-a invatat pe Pep tainele fotbalului rapid, dintr-o singura atingere, imaginat de Cruyff. De asemenea, Koeman a fost cel care l-a facut pe Guardiola sa inteleaga perfectiunea jocului pozitional imaginat de Cruyff.
“Pentru a fi sincer, au existat luni in care am petrecut mai mult timp cu Pep decat cu propria sotie” – Ronald Koeman