in

Lucescu, batut pe “Camp Nou” in meciul in care portarul Barcelonei a fost cel mai bun de pe teren!

Dinamo Kiev a pierdut cel de-al treilea joc din grupele Champions League: 1-2 la Barcelona. Cu toate acestea, echipa lui Mircea Lucescu a fost invinsa pe nedrept de vicecampioana Spaniei, la capatul unui joc in care Marc-Andre Ter Stegen, portarul Barcelonei, a fost omul-meciului!

Cat ghinion! Barcelona s-a jucat cu focul! Acesta a fost primul meci pentru portarul german, care s-a operat in urma cu doua luni. Ter Stegen nu mai jucase nicio partida de la dezastrul de la Lisabona, din 14 august: 2-8 cu Bayern Munchen.

“Am inceput bine, dar apoi am ajuns sa ne luptam pentru victorie. Am dominat, dar la un anumit moment am pierdut controlul si meciul a devenit complicat. Nu ar fi trebuit sa le oferim atatea ocazii”Marc-Andre Ter Stegen pentru Movistar+

Ter Stegen a facut minuni in poarta Barcelonei / Sursa foto: AS

Lucescu a deplasat in Catalunya doar 13 jucatori de la prima echipa, din cauza focarului de Covid-19 din cadrul clubului. Antrenorul roman a improvizat un “11” cu patru debutanti. Cel mai bun jucator de la Dinamo a fost portarul de 18 ani Ruslan Neshcheret, care a avut interventii exceptionale la suturile lui Lionel Messi, Antoine Griezmann si Ousmane Dembele. Neshcheret este portarul echipei a doua si a debutat pe “Camp Nou” pentru Dinamo!

Sursa foto: Getty Images

A scapat de Cristiano Ronaldo la meciul cu Juventus, dar nu si de Messi! Argentinianul a marcat golul cu numarul 121 in Champions League. La finalul jocului, Lucescu a avut o discutie de cateva zeci de secunde cu starul Barcelonei. Antrenorul roman l-a rugat pe Messi sa-i ofere un tricou cu autograf, cei doi urmand sa se intalneasca la vestiare!

Messi a marcat din penalty golul cu numarul 121 in meciul 150 din Champions League / Sursa foto: AP

Dinamo Kiev a reusit o posesie excelenta – 43%. A avut sapte suturi pe poarta, din cele noua. Dar cea mai interesanta statistica este legata de raportul numarului faulturilor: Barcelona – 10, Kiev – 4!

Din cauza jocului slab practicat de Barcelona, antrenorul Ronaldo Koeman a fost de multe ori disperat si zapacit pe banca tehnica.

“Norocul a fost sa-l avem pe Ter Stegen. Multumita lui, a iesit bine!”Ronald Koeman pentru Movistar+

La scorul de 1-0, in minutul 48, VAR i-a anulat lui Lucescu golul marcat de Tomasz Kedziora. Arbitrul asistent a semnalizat ca mingea centrata din lovitura de colt depasise in aer suprafata de joc. Englezul Michael Oliver a consultat sistemul electronic si a anulat golul.

Asa cum a spus inaintea meciului, Lucescu s-a considerat ghinionist! Ar fi vrut ca jocul sa fie amanat de UEFA. Totusi, antrenorul lui Dinamo Kiev a avut sansa, spre deosebire de fiul sau, Razvan! Lucescu junior a fost eliminat “la masa verde” din Liga Campionilor Asiei, din postura de campion en-titre, deoarece nu a putut inscrie pe foaia de joc 13 jucatori!

Scris de Ultima Faza

FCSB da cei mai multi jucatori la Nationala! Man si Tanase la lot, Ianis Hagi trimis la tineret!

Echipa germana fara nemti care a castigat avand mai multi jucatori francezi decat PSG!