in

Ministrul Stroe a vorbit despre revenirea fanilor pe stadioane! Când se va întâmpla

ar putea reveni fanii pe stadioane

Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a vorbit într-o conferință de presă astăzi despre revenirea fanilor pe stadioane, dar și în sălile de sport la evenimente. Ministrul a precizat că evenimentele desfășurate în aer liber vor avea prioritate pentru că acolo riscul de infectare cu coronavirus este mai mic decât într-o sală de sport.

CITEȘTE ȘI Arbitrul de la Topola – FCSB:”Așa ceva n-am trăit nici când eram la amatori!”

“Prezența spectatorilor în săli este destul de complicată deocamdată. Sporturile în aer liber vor avea prioritate. Riscul de infectare este mult mai mare în spațiile închise. Probabil că în acest an va fi permis accesul suporterilor, eu sunt un optimist. La nivel normativ, suntem pregătiți cu modul în care reluăm prezența suporterilor pe stadioane, ne trebuie doar un moment oportun.  Există discuții pe care le avem deja cu FRF și LPF. Trebuie să discutăm cu cluburile și cu suporterii, deoarece gradul în care se conformează regulilor este esențial.  După 1 octombrie vom face o analiză la nivel de Guvern asupra impactului pe care l-au avut toate măsurile de relaxare din ultimul timp. Factorul de care depind deciziile este numărul persoanelor infectate”, a spus Ionuț Stroe. 

Scris de Ultima Faza

Messi alearga dupa alte cinci recorduri! Pele, cea mai apropiata tinta

Psihologi: “Pescuitul creează dependență ca jocurile de noroc”.