În primul meci al Italiei în Liga Națiunilor a surprins absența experimentatului fundaș al lui Juventus, Giorgio Chiellini. Motivul pentru care italianul nu a jucat contra Bosniei a fost unul incredibil. Roberto Mancini a povestit ce s-a întâmplat la finalul partidei.
“A fost vina mea. Mi-au arătat foaia de joc, eu nu aveam ochelarii la ochi și am spus că este în regulă. Nu mi-am dat seama că Acerbi era trecut în locul lui Chiellini. Oricum, stabilisem de dinainte că Acerbi va juca într-un meci, iar Chiellini în celălalt. Totuși, Giorgio m-a anunțat că vrea să joace în cel cu Bosnia. Asta e, acum va trebui să facem rocada (n.r. – la meciul cu Olanda, de pe 7 septembrie). Nu este ca și când alegi un portar în locul unui fundaș, dar tot este o eroare din partea mea.”, a declarat Roberto Mancini, la finalul meciului.
Italia a obținut doar o remiză pe teren propriu contra Bosniei. Squadra Azzura s-a văzut condusă după golul lui Dzeko, din minutul 57, dar au egalat 1- minute mai târziu prin Sensi. Italia este pe locul 3 în grupă după Olanda și Bosnia, în timp ce Polonia este ultima.