Federatia Internationala de Fotbal a propus ca echipelor sa le fie permis sa faca pana la cinci inlocuiri pe meci, in locul celor trei regulamentare, ca masura temporara, pe perioada pandemiei de coronavirus, a anuntat, luni, forul mondial, citat de Reuters.
FIFA propune aceasta idee pentru ca echipele sa faca fata unui probabil calendar aglomerat, in incercarea ligilor nationale de a incheia sezonul pe teren in scurtul timp ramas de jucat cand meciurile vor fi reluate dupa pandemia de coronavirus, pana la finalul anului 2021. Masura ar veni pentru a preveni eventualele accidentari din cauza frecventei meciurilor.
Propunerea ar trebui aprobata de organismul care gestioneaza regulile jocului, IFAB (International Football Association Board), iar decizia finala va reveni organizatorilor competitiilor, se arata intr-un email remis Reuters.
”Fiecare echipa ar avea posibilitatea sa foloseasca cinci schimbari in timpul unui meci, cu posibilitatea unei schimbari aditionale in prelungiri, unde este cazul”, se arata in comunicat.
FIFA a precizat ca inlocuirile ar urma sa fie facute in trei intervale, plus cel de la pauza.