Ceea ce era greu de crezut vreodată, se pare că e tot mai aproape să se întâmple. Messi pleacă de la Barcelona. Toate semnele duc către acest pas. Argentinianul a anunțat clubul că nu mai e jucătorul Barcelonei printr-un fax și nu s-a prezentat nici la antrenamentele echipei.
Toni Freixa, candidat la postul de președinte al Barcelonei, a vorbit pentru goal.com și spune că Messi nu se va răzgândi în legătura cu plecarea de la Barcelona.
“Messi e un jucător care vrea să obțină mereu maximum. Dar nu poți ajunge la succesul dorit dacă nu ai o echipă pentru asta. Și la Barcelona nu are. De la tripla din 2015, am dezamăgit în Champions League. Acest lucru îl deranjează, cum e frustrat și de modul în care clubul a fost condus în acești ani, fără o strategie clară de dezvoltare, fără un proiect clar. În acest moment, nu mai e cale de întors, nu se mai poate întâmpla nimic, o mutare la City pare clară. Cu Pep, Messi a cunoscut cei mai glorioși ani ai săi ca jucător și e logic ca ambii să își dorească să colaboreze din nou”, a spus Toni Freixa pentru goal.com.