Avantajul terenului propriu reprezinta un cliseu in fotbal. Cunosti expresia “Fanii te imping de la spate!”. Totul este mai ciudat acum, in pandemie, cand arenele sunt goale. Cu siguranta, intr-un astfel de moment, multe cluburi si-au pierdut statutul de “fortareata inexpugnabila”.
Pe 9 septembrie 1989, Steaua punea punct unei serii incredibile de 104 meciuri fara infrangere in Divizia A.
Record Europa: Steaua – 104 partide fara esec in Divizia A
- Timp de 1.179 de zile, Steaua nu a pierdut in campionat!
Ultima infrangere – 18 iunie 1986: Universitatea Craiova – Steaua 5-4
Prima infrangere – 9 septembrie 1989: Steaua – Dinamo 0-3
Dupa doua luni de la esecul cu Dinamo, Steaua avea sa inceapa o alta serie incredibila – 113 partide fara infrangere pe teren propriu in campionat, record national si, totodata, a doua cea mai buna performanta de acest gen din Europa!
29 noiembrie 1989 – Etapa a 14-a din Divizia A
Steaua – Universitatea Craiova 1-2
Goluri: Gavril Balint ’47 / Stefan Stoica ’71, Danut Bica ‘75
Minutul 62: Gavril Balint a ratat o lovitura de pedeapsa
La doua saptamani dupa calificarea Romaniei la Cupa Mondiala din ’90, Universitatea Craiova dadea lovitura in Ghencea, gratie unei defensive incredibile condusa de Gica Popescu. Balint, care marcase doua goluri la meciul cu Danemarca, a fost inger si demon in meciul contra Craiovei.
“Dinamo ne-a promis prima. Pentru fiecare om cate un Telecolor, era televizorul vremurilor de atunci, dar facea cam 15.000 de lei” – Sorin Cartu, antrenorul Craiovei in ’89, pentru GSP (2018)
Dupa infrangerea cu “Stiinta”, Steaua a avut o serie fabuloasa de 2.456 de zile fara infrangere in Ghencea, in campionatul national!
Totul incepea de la un meci in care cele cinci vedete ale Stelei au marcat: Gheorghe Hagi, Gavril Balint (doua goluri), Marius Lacatus, Dan Petrescu si Iosif Rotariu…
Primul meci – 6 decembrie 1989: Steaua – FC Bihor 6-4
Ultimul meci – 31 iulie 1996: Steaua – Otelul Galati 2-1
Steaua – 113 meciuri consecutive fara infrangere pe teren propriu
Victorii: 99
Egaluri: 14
Golaveraj: 324-68
“Ros-albastrii” au suferit primul esec in Etapa a 3-a din Divizia A, Sezonul 1996/97:
17 august 1996: Steaua – FCM Bacau 1-5
Intr-un clasament continental, Steaua ocupa locul al doilea cu cele 113 partide consecutive fara infrangere pe teren propriu, fiind depasita doar de incredibila Real Madrid din perioada lui Alfredo Di Stefano si Ferenc Puskas!
TOP 10 Europa – Cele mai lungii serii de invincibilitate pe teren propriu in campionatele nationale
121 de meciuri – Real Madrid (1957 – 1965)
113 meciuri – Steaua (1989 – 1996)
96 de meciuri – Steaua Rosie Belgrad (1998 – 2004)
93 de meciuri – PSV Eindhoven (1983 – 1989)
92 de meciuri – Nantes (1976 – 1981)
90 de meciuri – Trabzonspor (1975 – 1981)
89 de meciuri – Spartak Trnava (1968 – 1974)
88 de meciuri – AC Torino (1943 – 1949)
86 de meciuri – Chelsea Londra (2004 – 2008)
85 de meciuri – Panathinaikos Atena (1973 – 1978)
In zilele noastre, o serie nationala de invincibilitate pe teren propriu este activa pentru Liverpool. Campioana Angliei are 64 de meciuri consecutive fara infrangere pe “Anfield Road”.