Mircea Rednic este noul antrenor al Viitorului. Clubul lui Hagi a anuntat in aceasta seara ca cel care a cucerit doua titluri de campion in Liga 1 de-a lungul carierei de antrenor: unul cu Rapid (2003) si altul cu Dinamo (2007), a semnat cu constantenii.
“Începând de astăzi, Mircea Rednic este noul antrenor al formației FC Viitorul Constanța, după ce a semnat un contract valabil pentru următorii 2 ani și 6 luni.
În vârstă de 58 de ani, Mircea Rednic este unul dintre cei mai apreciați tehniciani români, cucerind din această postură două titluri naționale, cu Dinamo în 2007 și cu Rapid în 2003.
Are, de asemenea, în palmares, 1 Cupă a României cu Rapid (2002), o Supercupă a României tot cu Rapid (2003) și Cupa Azerbaidjanului cu Khazar Lankaran (2011).Îi urăm bun venit și ne dorim cât mai multe performanțe împreună!”, se anunță în comunicatul oficial emis de Viitorul Constanța, pe site-ul oficial.
Gica Popescu a vorbit despre numirea lui Rednic.
CITESTE SI Transfer pentru TITLU! Budescu si alti 3 jucatori ai Astrei spre o rivala din Liga 1!
“Rednic a semnat pe doi ani și jumătate. A semnat, de mâine va începe munca. Este un campion. Este un fost coleg de-ai noștri. Poate să continue proiectul început de noi și să-l ducă la un nivel și mai bun. Ne-am consultat cu toții și este cea mai bună alegere.
Credem în el și credem că vor fi rezultate foarte bune împreună. Îl așteptăm cu brațele deschise la primul antrenament și credem că va fi foarte bine. E un antrenor campion și cu mare experiență“, a spus Gică Popescu, pentru gsp.ro.