Andrei Kanchelskis (51 de ani) a povestit o întâmplare inedită petrecută la scurt timp după ce a semnat cu Manchester United, în 1991.
Mijlocașul rus a fost adus de legendarul manager Sir Alex Ferguson de la Șahtior Donețk și nu știa aproape deloc engleză.
Puși pe glume, noii săi coechipieri au avut “grijă” de Andrei. În loc să-i explice cum să salute în engleză, “diavolii” l-au învățat o înjurătură clasică Marii Britanii. Apoi l-au îndemnat s-o experimenteze chiar pe Sir Alex Ferguson, pe drumul către vestiare.
Ziua în care Sir Alex Ferguson a fost înjurat de un jucător
“Atunci când un jucător străin ajunge într-un vestiar nou este învățat să înjure. Am văzut cu ochii mei asta pe vremea când antrenam în Rusia. Și eu, la rândul meu, am fost învățat același lucru când am ajuns la Manchester United. La început, Sir Alex Ferguson m-a văzut pe hol și m-a întrebat: ‘Ce faci Andrei?’.
Eu am zâmbit și i-am răspuns: ‘Du-te dracu, scoțian nenorocit!’. Ferguson a împietrit. Apoi, după câteva momente, a început să zâmbească deoarece a auzit hohotele de râs ale colegilor mei.”, a povestit Andrei Kanchelskis, citat de Daily Mail.
Sir Alex Ferguson și-a dat seama că Andrei a fost victima glumelor colegilor săi, așa că mijlocașul rus a scăpat nepedespit.
Kanchelskis a fost un jucător pe care legendarul manager al lui United s-a bazat foarte mult. Acesta a marcat 36 de goluri în 161 de apariții pentru “diavoli”, în perioada 1991-1995. Rusul a cucerit 6 trofee pe Old Trafford, printre care se numără 2 titluri în Premier League.
De-a lungul carierei, el a mai evoluat la echipe precum Everton, Manchester City, Rangers și Fiorentina.
CITEȘTE ȘI:
“Rica” Neaga si cele mai indragite goluri ale carierei
Stelea: “Peter Schmeichel a fost modelul meu de portar. Courtois e cel mai bun al momentului”